Napoleon I (Bonaparte) m. împărat al Francezilor, cel mai mare răsboinic al timpurilor moderne. Născut la Ajaccio în 15 August 1769, ajunse general de brigadă în 1794 și după strălucitele campanii din Italia (1796), întreprinse expedițiunea Egiptului (1798): prin lovitura de Stat din 18 Brumar (9 Noemvrie) răsturnă directoriul (1799), după care fu proclamat primul consul al Republicei și apoi (în 1804) împărat sub numele de Napoleon. Domnia sa fu ilustrată de victoriile repurtate asupra Austriacilor, Rușilor, Prusienilor și Spaniolilor; în 1812, întreprinse dezastroasa campanie în contra Rusiei, care coaliză Europa întreagă împotriva lui; silit să abdice în 1814, fu trimis, în insula Elba, de unde reintră în Franța; dar învins la Waterloo de Anglo-Prusieni (1815), se predete Englezilor, cari îl exilară în insula Santa-Elena, unde muri la 5 Maiu 1821. ║ Napoleon II, fiul celui precedent, primi la naștere (1811) titlul de Rege al Romei; după căderea tatălui său (1814), el se retrase la bunicul său Francisc II, care îi dete titlul de duce de Reichstadt, și muri în 1832; ║ Napoleon III, împărat al Francezilor, fiul lui Ludovic Napoleon, regele Olandei; numit Președinte al Republicei Franceze în 1848 și proclamat împărat după lovitura de Stat din 2 Decemvrie 1851, întreprinse (aliat cu Englezii și cu Turcii) campania din Crimeia, care se termină cu coprinderea Sevastopolului și cu tractatul din Paris (1855); după răsboiul din Italia în contra Austriacilor (1859) și după expedițiunea nenorocită a Mexicului (1862-1867), declară răsboiu Prusiei (1870); învins și făcut captiv la Sedan în urma unor dezastre cumplite (2 Septemvrie 1870), Napoleon fu detronat de Parizieni și se retrase apoi în Anglia, unde muri în 9 Ianuarie 1873. Fiul său, principe imperial, fu ucis într’o expedițiune contra Zulușilor în Africa (1879).